Aproape fiecare nivel flexibil sau mobil al coloanei vertebrale (cu excepția ultimei vertebre de sus) este alcătuit din aceleași elemente, printre care:

·      Corpul vertebral, elementele osoase ale coloanei vertebrale

·      Fațeta articulară, mici articulații stabilizatoare situate între și în spatele vertebrelor adiacente

·      Discul intervertebral, care asigură amortizarea între corpurile vertebrale și le unește.

Pe lângă susținerea organelor din întregul corp, discurile din scheletul axial (median) permit mișcările ritmice necesare ca oamenii să poată merge, alerga, înota și efectua alte mișcări regulate. În plus, șira spinării/coloana vertebrală (denumită astfel după plăcile osoase care se extind în josul vertebrelor) asigură protecția osoasă a măduvei spinării și a nervilor emergenți.

Fațetele articulare și flexibilitatea

Pentru a împiedica mișcarea excesivă, răsucirea exagerată sau răsturnarea, segmentele coloanei vertebrale sunt stabilizate de mai multe structuri care păstrează, totuși, flexibilitatea necesară întoarcerii, cercetării împrejurimilor și deplasării.

Fațetele articulare (articulațiile cu „mici fețe”) se găsesc la fiecare nivel al coloanei vertebrale (cu excepția nivelului superior) și asigură aproximativ 20 % din stabilitatea torsională (de răsucire) de la nivelul gâtului și zonei lombare. În mod normal, vertebrele din zona pieptului sunt mult mai puțin mobile și permit aplecarea ușoară în față și în spate, permit întrucâtva aplecarea în lateral și o foarte limitată mișcare de rotire.

În zona lombară, aplecarea în față și în spate este limitată la aproximativ 12 grade, iar aplecarea în lateral este limitată la aproximativ 5 grade. Rotația din zona lombară este limitată la aproximativ 2 grade pe segment, deoarece rotația excesivă ar putea duce la vătămarea măduvei spinării sau a nervilor.

Unghiul fațetelor variază la fiecare nivel al coloanei vertebrale, putând fi mai paralel sau mai perpendicular în raport cu un plan care traversează corpul din față în spate. Fiecare fațetă articulară este poziționată la fiecare nivel astfel încât să limiteze mișcarea conform necesităților (în special rotația) și să împiedice alunecarea în față (spondilolisteză) a respectivei vertebre peste cea de dedesubt.

Fiecare jumătate superioară a perechii de fațete articulare se atașează pe ambele părți de spatele fiecărei vertebre, în apropierea limitelor sale laterale, apoi se extinde în jos. Aceste fețe proiectează în față sau spre lateral. Celelalte jumătăți ale articulațiilor se înalță de pe vertebra de dedesubt și apoi proiectează în sus, cu fața spre spate sau spre linia mediană, pentru a face contact cu fețele care proiectează în jos ale jumătăților superioare ale fațetelor.

Fațetele articulare alunecă una pe cealaltă, iar ambele suprafețe de alunecare sunt acoperite, în mod normal, de un cartilaj umed, care asigură foarte puțină frecare. Un sac sau o capsulă mică înconjoară fiecare fațetă articulară și furnizează un lubrifiant lipicios pentru articulație. Fiecare sac este bogat inervat cu minuscule fibre nervoase care avertizează în cazul apariției iritației.

Discurile intervertebrale sunt și un tip de articulație de la nivelul coloanei vertebrale și sunt ținute laolaltă de fibre flexibile dispuse în mai multe benzi aranjate sub formă de cerc (ca un furtun de incendiu dur), care alcătuiesc partea externă a discului. Articulațiile discale se pot îndoi și roti un pic, însă nu alunecă, așa cum fac cele mai multe articulații din corp.

Fațetele articulare și osteoartrita

Fațetele articulare se mișcă aproape constant împreună cu coloana vertebrală și pur și simplu se uzează sau degenerează relativ frecvent în cazul multor pacienți. Atunci când fațetele articulare se uzează sau se fisurează, cartilajul se poate subția sau poate dispărea și poate exista o reacție a osului articulației de dedesubt, în sensul producerii de pinteni osoși și măririi articulațiilor.

În acest caz, se spune că articulația suferă de modificări artritice (literalmente, degenerarea și inflamarea articulației) sau osteoartrită, ceea ce poate genera dureri de spate puternice la efectuarea mișcărilor. Această afecțiune poate fi denumită și „boala fațetelor articulare” sau „sindromul fațetelor articulare”.

Când fațetele sunt inflamate, apare un aranjament reflex protectiv, care cauzează spasme ale mușchilor din apropiere care se întind paralel cu coloana vertebrală. De aceea întâlnim fațete articulare inflamate care cauzează curbarea spatelui și postura defectuoasă a acestuia, însoțită de spasme musculare puternice. De fapt, „corectarea” manuală a acestei curburi a coloanei vertebrale depinde de relaxarea mușchilor care suferă de spasticitate și nu de rearanjarea structurilor osoase.