Evaluarea de diagnosticare începe cu examenul clinic.  Prestatorul de servicii de sănătate ar trebui să desfășoare o evaluare detaliată neurologică și a coloanei vertebrale pentru a vedea dacă există compresia nervilor spinali și a măduvei spinării.

 

Cheia procesului de diagnosticare este corelarea antecedentelor personale patologice ale pacientului, a simptomelor acestuia și a oricăror teste adiționale pentru a stabili cauza durerii pacientului.

Testele de diagnostic comune care ajută la punerea diagnosticului includ:

 

      Testele de conductivitate electrică sunt efectuate de obicei pentru a documenta gradul și gravitatea lezării nervului spinal. Electromiografia (EMG) și testul vitezei de conducere nervoasă (EMG/NCV) vor exclude compresia nervilor periferici, cum ar fi sindromul de tunel carpian.

      Radiografiile presupun radiografierea coloanei vertebrale folosind raze X pentru a stabili dimensiunea modificărilor artritice și a formării pintenilor osoși. Folosind aceste filme, medicul poate stabili dacă sunt prezente modificări distructive sau dacă sunt indicate imagini radiografice suplimentare.

      Tomografia computerizată (CT) cu mielogramă și/sau RMN-urile pot furniza detalii despre modificarea arhitecturii spinale și gradul de compresie a sistemului nervos. Folosind aceste filme, clinicianul va corela simptomele clinice cu rezultatele radiografice și va recomanda protocolul de îngrijire corectivă, adesea solicitând un consult al chirurgului specializat în afecțiunile coloanei vertebrale.

 

După cum s-a precizat anterior, testele imagistice de mai sus pot arăta pinteni osoși, însă aceștia pot să nu fie cauza durerii pacientului. Prin urmare, deși sunt un instrument util în procesul de diagnosticare, testele imagistice nu asigură în sine un diagnostic.