Orice persoană care suferă de durere sau rigiditate lombară mai mult de două săptămâni ar trebui să consulte un medic pentru o evaluare medicală.

Procesul tripartit de diagnosticare a artritei coloanei vertebrale

În general, diagnosticarea artritei coloanei vertebrale presupune un proces cu trei etape, începând cu obținerea antecedentelor personale patologice complete.

Antecedentele personale patologice (istoricul medical)

Pacientului i se va solicita să-și descrie simptomele, cum ar fi să descrie durerea, rigiditatea și funcționarea articulațiilor, momentul și modul în care au debutat simptomele și cum s-au schimbat acestea de-a lungul timpului.

De asemenea, pacientul ar trebui să discute și modul în care simptomele îi afectează viața de zi cu zi și activitățile profesionale.

Antecedentele personale patologice vor include celelalte afecțiuni ale pacientului, medicamentele curente, experiențele anterioare cu alte tratamente, antecedentele heredo-colaterale (istoricul familiei) și obiceiurile generale de stil de viață (consumul de alcool, fumatul etc.).

Atunci când tratează probleme legate de durere, cel mai probabil, doctorul va pune întrebări cheie legate de acele aspecte care cauzează sau înrăutățesc cu siguranță durerea și de acelea care o ameliorează sau o previn cu siguranță. Alte întrebări pot privi anumite subiecte ce țin de stilul de viață, cum ar fi exercițiile fizice, alimentația, activitățile distractive, sporturile etc.


Examenul fizic

Doctorul va desfășura un examen fizic pentru a evalua starea generală de sănătate a pacientului, starea sistemului locomotor, funcționarea nervilor, reflexele și evaluarea directă a articulațiilor problematice de la nivelul spatelui.

Doctorul va evalua forța musculară, flexibilitatea și abilitatea pacientului de a-și desfășura activitățile cotidiene, cum ar fi mersul, aplecatul și întinsul. Pacientului i se poate cere să efectueze niște exerciții fizice pentru testarea capacității de mișcare și pentru a se stabili dacă durerea se înrăutățește în cadrul unui anumit tip de mișcare.

Radiografiile

Doctorul poate solicita efectuarea unei radiografii pentru a vedea dacă există leziuni articulare, precum și gradul acestora. Radiografia poate arăta pierderea de cartilaj, fracturile prin compresie, precum și prezența și locul pintenilor osoși. Radiografiile sunt utile și pentru a exclude alte cauze ale durerii și pentru a obține mai multe informații cu privire la motivele posibile de trimitere către un specialist.

Totuși, este important să se aibă în vedere că ceea ce apare pe o radiografie poate să nu se coreleze cu prezența sau absența osteoartritei și a durerii asociate. 



Spre exemplu:

•      Majoritatea persoanelor cu vârsta peste 60 de ani prezintă modificări degenerative la nivelul coloanei vertebrale compatibile cu osteoartrita, însă cam 85 % din ele nu au dureri sau rigiditate.

•      Pe de altă parte, o radiografie efectuată în faza incipientă a osteoartritei poate să nu arate încă lezarea vizibilă a articulațiilor, deși pacientul poate avea simptome.

Din toate aceste motive, antecedentele medicale și examenul fizic sunt esențiale pentru obținerea unui diagnostic clinic exact și a unui plan de tratament.

Tomografia computerizată (CT)

Tomografia computerizată poate fi utilizată pentru a obține o mai bună imagine a canalului vertebral și a structurilor înconjurătoare.

Tomografia computerizată mai poate include și o mielogramă, care implică injectarea unei substanțe de contrast radiografice direct în coloana vertebrală, pentru a evidenția afecțiuni cum ar fi protruzia discală sau un pinten osos care poate să apese pe măduva spinării sau pe nervi.

RMN

RMN-ul (sau rezonanța magnetică nucleară) este o metodă imagistică sofisticată, care poate furniza imagini detaliate ale măduvei spinării, rădăcinilor de nervi, discurilor, ligamentelor și țesuturilor și spațiilor înconjurătoare.

Majoritatea RMN-urilor necesită ca pacientul să stea întins într-un tub timp de aprox. 40 de minute. Există și aparate (scannere) RMN cu cadru deschis și chiar aparate RMN verticale, acestea fiind potrivite pentru pacienții care suferă de claustrofobie (teama de spații înguste).

RMN-urile pot fi ajustate pentru a afișa detalii ale țesuturilor, cum ar fi conținutul de apă din țesut, care poate fi important pentru stabilirea degenerării discale, infecțiilor sau tumorilor.

Afecțiuni grave legate de durerea lombară

În cazul durerii lombare ÎNSOȚITE DE oricare din semnalele de alertă următoare, evaluarea medicală reprezintă o urgență și trebuie efectuată în aceeași zi:

•      Antecedente de cancer sau pierderea în greutate inexplicabilă

•      Simptome de infecție, cum ar fi febră, tremurături, frisoane

•      Amorțeală în perineu (zonele genitale) și probleme urinare

•      O cădere sau un traumatism recent care ar fi putut cauza fractura coloanei vertebrale

•      Amorțeală sau slăbiciune gravă în unul sau în ambele picioare

De obicei, evaluarea constă într-o discuție cu privire la simptome și obținerea antecedentelor personale patologice detaliate, precum și în efectuarea unui examen fizic și a radiografiilor zonei lombare.

Alte analize (analize de sânge, RMN sau CT) pot fi efectuate dacă există semnale de alarmă sau pentru a confirma sau exclude prezența altor afecțiuni rare care pot cauza simptome similare, cum ar fi o tumoră a coloanei vertebrale, o infecție, o fractură sau alte tipuri de artrită. De obicei, RMN-urile și CT-urile nu sunt necesare în cadrul evaluării inițiale a durerii lombare. Studiile au demonstrat că, de fapt, pacienții care sunt supuși RMN-ului în etapa incipientă tind să aibă o evoluție mai proastă din cauza tratamentelor excesive – deoarece o bună parte a populației generale prezintă asimetrii ale coloanei vertebrale, RMN-urile timpurii pot determina medicii să asocieze incorect o asimetrie cu sursa durerii pacientului.

 

Obiectivul tuturor studiilor de diagnosticare este de a descoperi, între diversele analize, niște tipare sau confirmări care indică un diagnostic clar dintre diversele diagnostice posibile.

 

Cheia este de a diagnostica afecțiunea care cauzează durerea și dizabilitatea pacientului; această diagnosticare presupune punerea cap la cap a tuturor informațiilor și nu se bazează doar pe testele de diagnostic.