Efectuarea exercițiilor fizice și a activităților de fitness contribuie la menținerea sănătății spatelui prin permiterea schimburilor de fluide la nivelul discurilor, discul primindu-și astfel substanțele nutritive. Un disc sănătos umflă cu apă și o elimină prin stoarcere, asemănător cu acțiunea unui burete. Această acțiune ca a unui burete distribuie substanțele nutritive către disc.


În plus, schimbul de fluide contribuie la reducerea umflării (tumefierii) altor țesuturi moi, care are loc în mod natural în jurul discurilor lezate. Când nu se fac exerciții fizice, nivelul tumefierii crește și discurile devin subnutrite și degenerate.


Exercițiile fizice pentru spate reduc rigiditatea pentru că mențin flexibilitatea fibrelor conjunctive ale ligamentelor și ale tendoanelor. Mobilitatea îmbunătățită prin exercițiile fizice pentru spate contribuie la prevenirea ruperii sub tensiune a fibrelor conjunctive, ceea ce previne leziunile și durerea de spate.


Un alt efect important al exercițiilor fizice este faptul că ele întind, întăresc și repară mușchii care ajută la susținerea spatelui. Mușchii spatelui și cei abdominali acționează ca un corset intern, susținând vertebrele, discurile, fațetele articulare și ligamentele. Atunci când mușchii spatelui și cei abdominali sunt slabi, nu pot susține în mod corespunzător spatele. Exercițiile de întărire a spatelui contribuie la întărirea acestor mușchi de susținere, astfel încât întinderea țesuturilor moi (spre exemplu, a mușchilor, a ligamentelor și a tendoanelor) să fie prevenită, iar susținerea suficientă a structurilor coloanei vertebrale să fie asigurată.


În plus, stretchingul este benefic pentru spate. Spre exemplu, stretchingul mușchilor ischiogambieri contribuie la calmarea tensiunii din zona lombară. Un alt beneficiu al exercițiilor fizice pentru spate este faptul că mișcarea ajută la lubrifierea fațetelor articulare. Acestea sunt articulații sinoviale care necesită mișcare corespunzătoare.


Integrarea exercițiilor fizice în cadrul tratamentului medical


Exercițiile fizice și fitnessul sunt necesare pentru vindecarea afecțiunilor existente ale spatelui, pentru recuperarea după intervenția chirurgicală la nivelul spatelui și, în special, pentru menținerea sănătății spatelui în scopul prevenirii (sau, cel puțin, al diminuării) unor viitoare episoade de durere de spate.


În mod ideal, programul de exerciții fizice și fitness trebuie integrat în majoritatea etapelor de tratament pentru a calma durerea și a îmbunătăți starea generală de sănătate a pacienților. Totuși, dacă durerea este puternică, poate fi necesar ca mai întâi pacienții să fie tratați pentru durere înainte ca aceștia să înceapă un program de exerciții fizice pentru spate.