
Artrita reumatoidă este o afecțiune care cauzează distrugerea articulațiilor din corp. Afecțiunea poate apărea la nivelul oricărei articulații din corp și produce cel mai adesea simptome la nivelul articulațiilor mici ale mâinilor și labelor picioarelor. Atunci când artrita reumatoidă afectează articulațiile coloanei vertebrale, afectarea gâtului (coloanei vertebrale cervicale) este mult mai comună decât a zonei lombară.
Cea mai comună formă de artrită a spatelui este osteoartrita.
Simptomele artritei reumatoide a coloanei vertebrale
Artrita reumatoidă a coloanei vertebrale poate duce la dureri de gât, de spate și/sau durere care iradiază de-a lungul picioarelor sau brațelor. În cazuri avansate, deteriorarea articulațiilor coloanei vertebrale poate duce la compresia măduvei spinării și/sau a rădăcinilor nervilor spinali.
În general, simptomele artritei reumatoide a coloanei vertebrale sunt similare cu cele ale osteoartritei (denumită și artrită degenerativă). Paleta simptomatică este largă și poate include orice combinație dintre următoarele simptome:
- Durerea este cel mai comun simptom, în special durerea de la baza craniului, întrucât artrita reumatoidă afectează cel mai adesea articulațiile conectate la vertebrele cervicale superioare
- Tumefierea (umflarea) și senzația de căldură la nivelul uneia sau mai multor articulații, cea din urmă putând fi descrisă chiar ca o senzație de arsură. Sensibilitate locală la apăsarea articulației din zona afectată a coloanei vertebrale
- Pierderea flexibilității articulației (articulațiilor) din zona afectată a coloanei vertebrale
- Trosnituri la mișcarea articulației (numite crepitații), însemnate în special la nivelul gâtului (deși aceste trosnituri apar și la articulațiile normale)
- Dureri de cap aferente artritei reumatoide cervicale
- Durere care iradiază de-a lungul unuia sau ambelor brațe, indicând faptul că o rădăcină a nervului spinal cervical este afectată. Durere care iradiază de-a lungul unuia sau ambelor picioare, indicând faptul că o rădăcină a nervului spinal lombar este afectată.
- Schimbarea capacității de mers poate indica presiune crescândă la nivelul măduvei spinării
- Senzații de furnicături și/sau amorțeală la nivelul brațelor sau picioarelor sau pierderea coordonării sau a capacității de mers, ceea ce poate indica afectarea măduvei spinării.
- Orice tip de dificultate în menținerea controlului asupra intestinului sau vezicii, cum ar fi incontinența sau incapacitatea de a urina sau incapacitatea de a-și controla intestinele
Simptomele disfuncției intestinale sau vezicale sau modificarea capacității de mers sau de a-și mișca brațele sunt simptome medicale grave, iar în aceste cazuri trebuie solicitată imediat asistența medicală.
Tratamentul artritei reumatoide
În principal, obiectivele tratamentului artritei reumatoide a coloanei vertebrale sunt:
1. Reducerea sau eliminarea durerii
2. Menținerea capacității de funcționare în viața cotidiană
3. Reducerea sau încetinirea progresiei afecțiunii.
În marea majoritate a cazurilor, tratamentul este nechirurgical și va include una din următoarele îngrijiri sau o combinație între acestea: fizioterapie și exerciții fizice, medicamente, dietă și alimentație și, posibil, îngrijiri alternative sau complementare. Este rară intervenția chirurgicală pentru artrita reumatoidă a coloanei vertebrale.